Galeria de Arta ,,Unirea”, situata pe strada Republicii nr. 9 din Târgu-Mures a gazduit sâmbata, 10 iulie, expozitia absolventilor de la Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca, promotia 2010. Picturile expuse spre admiratiile privitorilor, constituie de fapt lucrarile de licenta sau de disertatie ale artistilor.
Femeia, „lucrarea de diploma a lui Dumnezeu”
Picturile prezentate de artisti cuprind o sfera tematica larga. Unele dintre ele sunt picturi realiste reprezentând portrete si nuduri. Alte opere prezinta în centrul atentiei ,,ochiul”, îngerul, femeia sau fluturele. Ochiul a reprezentat întotdeauna fereastra sufletului, îngerul reprezinta de fapt visul uman de a ajunge la perfectiune, de a fi mai aproape de Dumnezeu. Femeia poate sa reprezinte ,,lucrarea de diploma al lui Dumnezeu”, iar fluturele prezentat în nuante fine, reprezinta un joc al vietii, totul plutind sau zburând spre frumos. Acestea au fost câteva dintre sentimentele si gândurile celor care s-au încumetat sa studieze tainele pensulei si a culorilor. Dintre absolventi amintim pe: Dara Maria Boboc, Calin Bogatean, Maria Boian, Monica Boitos, Degi Eva, Sorina Dobra, Monica Dohotariu, Fodor Levente, Marian Hara, Kulcsar Elisabeta, Liana Lancea, Olimpia Leah, Ruxandra Naste, Floarea Vultur, Dan Zaharia, Zajzon Noemi, Daniela Balanescu, Maria Cocis si Dan Todea.
Moderatorul acestui eveniment cultural a fost artistul Calin Bogatean, referent în cadrul CJCPCT Mures. Nu a lipsit nici interventia din partea profesorului Vasile Muresan, muzeograf si consilier artistic în cadrul Asociatiei Artistilor Plastici Mures. ,,Astazi asistam la un eveniment special. Sunt expuse lucrarile absolventilor Universitatii de Arta si Design din Cluj-Napoca, lucrari reusite din punct de vedere tematic cât si cromatic, fie ca este vorba de nuduri, unde sunt prezentate formele ondulate ale corpului feminin, sau este vorba de portrete unde sunt prezentate diferite expresii faciale. Alaturi de aceste picturi realiste mai întâlnim si picturi cu puternice teme simbolice: îngerul, ochiul, fluturele, zeita Venus, Meteorele... Toate lucrarile reprezinta un real succes si doresc sa-i felicit din inima pe proaspetii absolventi”, a precizat Vasile Muresan. De asemenea, artistii au primit felicitari din partea lui Ilarie Gh. Opris, presedintele Asociatiei, care întotdeauna dovedeste ca este o buna gazda pentru cei care iubesc arta si frumosul.