marți, 3 august 2010

Pelerinaj la Bonn pentru artiştii plastici mureşeni

De: Alin ZAHARIE

Zi de zi

Luna viitoare, în perioada 18-22 septembrie, un grup de artişti plastici, membrii ai Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, vor fi prezenţi la Bonn, în Germania, unde vor face o bună propagandă artei plastice mureşene. Prezenţa artiştilor plastici mureşeni în Germania are la bază relaţiile de prietenie legate de unul din membrii asociaţiei, Ana Sălăgean, la nivel Consulatului General al României de la Bonn, dezvoltate ulterior de Nicolae Băciuţ, care a lărgit paleta evenimentelor culturale ale artiştilor plastici mureşeni, iniţial fiind vorba doar de o expoziţie de icoane, şi una de pictură în ulei.

Expoziţii de icoane pe lemn şi sticlă

Împreună cu Grupul de Artă Religioasă “Deisis”, format din membrii AAP Mureş, vor fi organizate şi expoziţii la una din primăriile din zona Bonn-ului, precum şi demonstraţii de iniţiere în pictură, în arta icoanelor pe sticlă, pe lemn şi a picturii în ulei, protagonişti fiind artiştii plastici Marcel Naste şi Cosmin Pol, Ana Sălăgean şi Klara Balasz.

Tematica expoziţiilor de icoane sunt “Icoana din fereastră”, “Crucea din fereastră”, care au la bază taberele de pictură organizate sub egida AAP Mureş, preconizându-se o a treia tabără de pictură, cu tema Uşa împărătească, ca să întregească biserica virtuală reprezentată de cele trei teme. “Există şi o colaborare cu preotul care va păstorii biserica din cadrul Consulatului Romîn de la Bonn.În acest sens, se vor face donaţii cu icoanele pictate de artiştii mureşeni, viitorului locas sfânt din cadrul consulatului”, a declarat Vasile Mureşan, artist plastic şi membru al AAP Mureş

Expoziţie complexă

Ana Sălăgean, Klara Balasz, Marcel Naste, Vasile Mureşan, Cosmin Pol, Călin Bogătean, Vasile Mureşan, alături de Nicolae Băciuţ, conducătorul delegaţie, reprezintă grupul celor care vor duce cu ei mesajul artei mureşene pe tărâm german. O componentă importantă a periplului plastic de la Bonn vor fi demonstraţiile de pictură, care se vor adresa atât adulţilor, cât şi copiilor, precum şi persoanelor cu dizabilităţi. “Vor fi acolo cel puţin cinci tipuri de expoziţii, cu diferite teme şi tehnici de lucru, de la pictura tradiţională la cea modernă. Nu va fi o simplă expoziţie, ci va fi una compusă din mai multe expoziţii, una complexă.. Scheletul acestei expoziţii de pictură,desfăşurată în paralel cu cea de la Consulatul General al României de la Bonn, va fi cea a mea intitulată “Anotimpurile”, la care se vor adăuga şi alţi pictori mureşeni”, a precizat Vasile Mureşan

Evenimentul este unul benefic pentru comunitatea românească din Bonn, pe fundalul construcţiei unei biserici ortodoxe în incinta consulatului. Icoanele artiştilor plastici mureşeni vor fi donate pentru această biserică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu