Unul din prietenii şi colegii de breaslă ai artistului Vasile Mureşan, care a ţinut să-i fie alături la vernisajul expoziţiei “Căutări”, a fost şi artistul Radu Florea care a făcut în deschiderea expoziţiei o introducere în universul căutărilor plastice semnate de Vasile Mureşan.
“Evenimentul prilejuit de „urma în lume” a artistului târgumureşean Vasile Mureşan ne-a reunit pe toţi, iată, în spaţioasa Galerie de artă a UAP din Palatul Culturii din Târgu Mureş. Dacă tot ne-a invitat, vă propun să căutăm împreună cu arta lui plastică să descifrăm sensul şi limbajul „lăsării de urme”. Pentru că noi toţi, prin ceea ce facem, suntem preocupaţi, conştient sau nu, să lăsăm ceva în urmă, indiferent cu ce ne ocupăm, cum ne exprimăm în raport cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru. Avem aici două mari paliere expoziţionale, unul la parter, URMA gestului primordial ca vehicul al operei de artă şi sus la etaj, ANOTIMPURILE artistului, tot un fel de urme, dar amprentate de sufletul artistului pentru mai bine de 10, poate 12 ani, cu preponderenţă în registrul culorilor în dauna liniei, a compoziţiei. Am să încerc să găsesc o legătură a celor două spaţii de expresie, cel al anotimpului de factură postimpresionistă şi cel al urmei gestuale, dar care nu abdică de la figurativul ei, o legătură de sus de la anotimpurile sufleteşti ale pictorului şi până jos în materialitatea urmei lăsate la propriu de un om în viaţă, aici artistul. Sensul invers, de ascedere din teluric în celest, este şi el valabil. Amprenta temporală a „Căutărilor” lui V.M. devine evidentă când ne imaginăm puntea între cele două lumi ca spaţii de expresie.
Cu o puternică trimitere la rafinamentul nobil al culorilor – tragic şi liric deopotrivă - al „ Toamnelor” şi „ Iernilor” din perioada în care V.M. era influenţat de maestrul Corneliu Baba, dar şi de eleganţa tuşei fulgurante a lui Teodor Harşia şi de armonia tonală a pastei lui Mihai BANDAC, artistul a izbucnit parcă dintr-o dată, tumultos, intempestiv, nerăbdător să termine ceva ce nici nu începuse bine ….acum doi, trei ani într-o tabără de creaţie la Nadeş. Probabil, sub presiunea intens meditativă a celor 12 ani de căutări, în tonurile pretenţioase de albastruri de cobalt şi Prusia şi a verzurilor smarald şi China, înnobilate de strălucirea pastei aplicate cu şpaclul, grosier dar cu cât rafinament, în multe … multe, zeci şi poate sute de Anotimpuri.
Subiectul părea inepuizabil şi artistul prins tot mai adânc în vraja lor, chiar blocat câteodată. Veţi vedea sus la etaj iernile încremenite în infinita nuanţare a griurilor din restrictive, de altfel, paletă cromatică a anotimpului alb şi veţi observa singuri că nicio lucrare nu e la fel cu vecina. Dar să mă întorc …” pe picioarele” lui Vasile Mureşan. La parter … pe pământul – pânza, pe cartonul – suport al urmei. Pe urma piciorului ca semn al legăturilor sociale, ca instrument al suprimării distanţei şi măsurător al relaţiilor sociale ( zice la dicţ. de simboluri al lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant apărut la ed. Polirom ).
Urmă ca vehicul al operei de artă
Sătul oarecum de îngrădirea academică a convenţiilor picturale, Vasile Mureşan a căutat un mijloc de expresie liber de acestea. Şi l-a găsit în conceptul de urmă ca vehicul al operei de artă.
Urma – picior, urma labei piciorului ca simbol al depăşirii distanţelor, – cum explică artistul în catalogul expoziţional - urma – palmă ca simbol al inteligenţei, cotul şi pasul pentru măsurarea distanţelor sau frunza viţei-de-vie ca amprenta împărăţiei divine, toate aceste semnificaţii le găsim în poveştile sălilor de la parterul acestei galerii.
Artistul preia simbolistica urmei din preistoria umanităţii prin happeningul newyorkez al pop-artului sau acţionismul vienez al anilor 60-70 şi ajunge astăzi la înţelesul mistic profund cu valenţe etnografice ale simbolului. Găsim urma solarităţii, a trecerii timpului, a sacrificiului, a trecerii de la naştere la moarte, avem urme şi în binomul dinamica vieţii – liniştea meditaţiei prin tratarea suprafeţei compoziţionale.
Destin plastic într-o paralelă asumată de artist
Vedem desfăşurată această simbolistică pe simezele de la intrare: mergând de la „Căutări”, piesa de titlu a expoziţiei, începutul devenirii … Eu sunt precum Adam…, Divina Creaţie, Roata vieţii, Trecere, Cina cea de taină, Macularea Cristului, Răstignirea Cristului, dar şi cazna artistului ca şi Învierea, sunt toate înlănţuite într-un destin plastic, într-o paralelă asumată de artist cu traseul pătimirii divine. În sala din spate, căldura îndrăgostirii şi a produsului ei, copilul, în raiul familiei cu şotronul vârstei amprentează preocupările, urmele artistului ca să asistăm apoi la recurenţa temei sacrificiului divin şi a maculării lui Crist în zilele noastre, ingnorat în nebunia de Turn babel a existenţei sociale fără Dumnezeu.
Convergenţa celor două lumi
În sala mare din dreapta, artistul se exprimă pe sine în patimile individului – Singur în pustiul lumii – , ale dualismului alegerii între dragoste şi iad, ajungând cumva la acceptarea resemnată - judecând după cromatica pastelată a griurilor autumnale şi hibernale din Toamna sufletului meu, Iarna…. - cu care identifică sfârşitul misiunii sale. O ultimă revoltă e conţinută în retorica zbaterii plastice a lui „Asta- tot !?” , o finalitate de neacceptat, un reproş înscris pe ultima lucrare din dreapta. Fără doar şi poate că Urma lui Vasile Mureşan nu se va opri aici. Eu cred că artistul va simţi nevoia unei convergenţe a celor 2 lumi, de sus de la etaj a anotimpurilor cu cea de jos a urmelor prin viaţă, sau măcar o finalitate a „Căutării” sale plastice din nevoia lucrului bine închegat în tehnică şi mesaj .
În aceeaşi idee – a tehnicii şi a mesajului expoziţiei „Căutări” de faţă – semnalez şi grafia verbului, a ritmului dat de cuvânt ca punte grafică de suprapunere peste linie şi pată de culoare, dar şi ca idee-SUPORT a fiecărei teme în parte. Este şi aceasta urma poetului în vers, completând-o pe cea a zugravului de subţire a imaginii idolatre, dar şi pe cea a cioplitorului V.M. în carnea vie a existenţei materiale. Tratatea cromatică postexpresionsist-gestuală a suprafeţelor de culoare e mai superficială în „Urme” , pictorul nedorind să întârzie prea mult într-o compoziţie sau alta, preocupat fiind de finalitatea căutării. Zbuciumul său sufletesc pe axa existenţei prevalează. Timp şi anotimp – căutarea urmei care să conteze, pendularea între urma pământeană şi urma celestă, între urma sacră şi urma profană, urma ingenuă a copilăriei şi urma maturităţii, până la URMA DE PE URMĂ a artistului – bătrân şi înţelept pe care viaţa nu îl mai poate surprinde .
”Caut , deci exist !”
Vasile Mureşan ne poartă în „Căutări”-le lui către poarta spre nicăieri pe drumul fără de sfârşit al sufletului între lumi. E un traseu plastic iniţiatic, plin de ritm şi culoare, pe urmele artistului-pictor Vasile Mureşan, ca să descoperim fiecare pe cont propriu, urma care contează. Urma lui …”Caut , deci exist !”.
Îl felicit pe Vasile Mureşan pentru acest regal de energie plastică şi aştept cu interes…continuarea „Căutărilor” sale !” şi-a încheiat Radu Florea descifrarea sensurilor căutărilor plastice semnate de Vasile Mureşan.
de Alin Zaharie
Sursa: http://www.zi-de-zi.ro
GALERIE FOTO: http://www.zi-de-zi.ro/cultura/cautari-plastice-pentru-vasile-muresan-foto-video
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu