sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Expoziţia de pictură SABINA PURCARIU la Prefectura Judeţului Mureş, februarie 2015



   "Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş găzduieşte, începând de vineri, 30 ianuarie 2015, o expoziţie de pictură semnată Sabina Purcariu, cu lucrări inspirate din natură. Vernisajul expoziţiei a avut loc înaintea şedinţei lunare a Colegiului Prefectural, picturile putând fi admirate de acum înainte în holul de la etajul II al Palatului Administrativ.
În cuvântul ţinut cu această ocazie, prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a arătat că se continuă astfel o tradiţie la Prefectură, el adăugând că expunerea picturilor realizate de Sabina Purcariu – un artist mai puţin cunoscut în Mureş – la Palatul Administrativ contribuie la cunoaşterea mai bună a operelor contemporane realizate de oamenii de artă din judeţ.
Şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, Nicolae Băciuţ, a arătat totodată că Sabina Purcariu a avut un parcurs atipic, terminând Politehnica înainte de studiile de artă, pe care le-a desăvârşit în Germania, şi că aceasta este unul dintre puţinii artişti care-şi dedică întreaga viaţă artei.
El a subliniat că picturile acesteia ne demonstrează “cât de importante sunt armonia, simplitatea şi sinceritatea în limbajul plastic”, dar şi cât de importantă este natura – care constituie principala temă din lucrările expuse - în viaţa tuturor.
Potrivit lui Băciuţ, în operele lui Purcariu se regăsesc “un simţ al echilibrului şi al culorii demn de mari artişti”, fapt remarcat şi de criticii de artă."
Articol pe larg.

http://www.prefecturams.ro/portal/portal.nsf/AllByUNID?OpenView&GetPage=19EA57D428CF19B3C2257DDD003FCC6B

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu