miercuri, 4 mai 2011

EXPOZITIE DE ICOANE LA GALERIA UNIREA

Sambata, 7 mai2011, la ora 11.00, Sala de expoziţii UNIREA va găzdui vernisajul expoziţiei de pictură pe sticlă „Crucea din fereastră” şi „Icoana din fereastră”.
Vor fi expuse lucrări semnate de Marcel Naste, Călin Bogătean, Klara Balazs, Ana Sălăgean, Emilia Manole, Elena Costinaş, Veta Paşcu, Kulcsar Maria, Codruţa Băciuţ şi Raluca Bogătean.  „Expoziţia are la bază lucrările realizate cu  ocazia taberelor de pictură „Icoana pe sticlă” la Mănăstirea Doamnei din Topliţa şi la alte tabere de pictură din judeţ.
Ideea a pornit de la Michel Quenot care a spus că icoana este o fereastră către Dumnezeu. De asemenea, acum vreo 30 şi ceva de ani, Mihai Oltean, pictor din Luduş a avut o icoană pictată pe o fereastră şi Nicolae Băciuţ a avut ideea de a-şi dona  ferestrele de la casa lui, şi grupul Deisis, format din artiştii plastici care expun în cadrul aceastei expoziţii,  au pictat aceste ferestre. În ce priveşte  “Crucea  din fereastră” ideea a venit de la faptul că la Muzeul Ţăranului Român, Horia Bernea, care a fost pictor şi director al muzeului, a făcut o expoziţie cu crucea, şi totdeauna într-o fereastră găsim şi semnul crucii, şi a expus câteva ferestre. Şi pe această idee bine speculată de Nicolae Băciuţ s-a creat această expoziţie. El  are în gând să realizeze o biserică virtuală din aceste obiecte de cult şi de artă”, a declarat muzeograful Vasile Mureşan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu