'

marți, 4 octombrie 2011

Artisti mureseni la Cluj

Din data de 04.10.2011, Asociatia Artistilor Plastici Mures este prezenta la Cluj.
La Galeria de Arta a Librariei Diverta, in colaborare cu Polul Cultural Clujan, s-a vernisat expozitia de pictura sub semnatura lui Vasile Muresan, iar la Galeria Nostalgia, pot fi admirate lucrari semnate de Liviu Stef si de Gheorghe Pop.

    „URMA” 
 Moto
  „Artistul nu numai că lasă urme, el însuşi este urma.”
                                                      Vasile Mureşan

Dăruire
 De vreme lungă mă frământ
Cercând să dau trăirii cale
  Mărturisesc mărite Doamne
      Că mi-am pus sufletul în palme.
Răstignire
 Mă simt răstignit pe propri-am paletă
Din mâini nu-mi curge sânge ci culori
   Şi pânza albă zăpadă, pustiul de la poli 
            Aşteaptă să-mi dau viaţa întinsă în culori.     
 " „Amprenta”, urma care este lăsată de cineva, care reprezintă pe cineva, urma unei idei, a unei stări psihice, amprenta care dă identitate şi personalizează. Urmele „palma”, „talpa”, „pasul”, „cotul” sunt şi unităţi de măsură. „Palma” înseamnă creaţie, facere, spiritualitate; simbol al muncii şi al puterii, al comunicării şi al înţelepciunii. Limbajul mâinilor, gestica este folosit de-a lungul timpului de toate civilizaţiile lumii. După unii cercetători, palma şi mâna ar fi un simbol solar. La creştini „mâna Domnului” este simbolul puterii divine supreme. Punerea palmelor, gest ritual prin care se transmite succesiunea apostolică, harul preoţiei, confirmarea la catolici şi reformaţi şi investeşte cu o putere divină (amintind aici sfintele taine, dezlegarea de la spovedanie, mirungerea, euharistia, cununia, sf. maslu, etc.)."   Vasile Mureşan
    Expozitia colectiva de pictura Liviu Stef, Gheorghe Pop, Dan Gheorghe, Tilinger Stefan, Maria Cristea si Margit Jakab.

luni, 26 septembrie 2011

Calendarul expoziţional 2012

     GALERIA DE ARTĂ ,,UNIREA” TÂRGU-MUREŞ

30.12.- 13.01. Expoziţia artiştilor profesionişti şi a studenţilor în artă, ediţia aVII-a
14.01.- 27.01. Expoziţie personală de pictură şi sculptură Gheorghe Pop
28.01.-10.02. Expoziţie personală de pictură Hadnagy Gabriella
11.02.-24.02. Expoziţie retrospectivă de pictură, Gheorghe Opriş, la 100 de ani de la naştere.
25.02.-09.03. Expoziţia de pictură dedicată zilei de 8 martie, ediţia a XII-a
10.03.-23.03. Expoziţie personală Fábian Margit,pictură, Bács Annamária, artă decorativă
24.03.-06.04. Expoziţie personală Bencze Sándor, pictură, Jeler Anita, srtă decorativă
07.04.-20.04. Expoziţie de pictură Petre Aurica şi Voichiţa Cecălăcean
21.04.-04.05. Expoziţie retrospectivă de pictură Lucia Zâna Suciu
05.05.-18.05. Salonul judeţean de primăvară de pictură,  ediţia a XXXVI-a
19.05.-01.06. Expoziţie personală de pictură Ioan Nicolae ( Sighişoara)
02.06.-15.06. Expoziţire de pictură Albert Olga şi Kakasi Irén
16.06.-29.06. Expoziţie de pictură Szakacs Hajnalka şi Kerecheş Rareş
30.06.-01.07. Expoziţia de fotografii a membrilor A.A.P.Mureş, ediţia a III-a
02.07.-20.07. Expoziţie de pictură Lukács Sándor şi Horaţiu Mureşan
21.07.-03.08. Expoziţia colectivă de pictură, a artiştilor membrii A.A.P. Braşov
04.08.-17.08. Expoziţie personală de pictură Teodor Moraru
18.08.-31.08. Expoziţie de pictură Neagoi Sofia
01.09.-14.09. Expoziţia colectivă de pictură a membrilor A.A.P. Satu-Mare
15.09.-28.09. Expoziţie personală de pictură Rodica Vescan
29.09.-12.10. Expoziţia colectivă de pictură a membrilor A.A.P. Cluj
13.10.-26.10. Expoziţie personală de pictuiră Zajzon Noémi şi Duha Lászlo, sculptură
27.10.-09.11. Expoziţie personală de pictură Ioan Rusu şi Nicolae Florea
10.11.-23.11. Expoziţie personală de pictură Marcel Naste
24.11.-07.12. Expoziţie personală de pictură Radu Florea
08.12.-21.12.Salonul anual de pictură a membrilor A.A.P. Mureş, ediţia a XXXVI-a
22.12.-04.01.Expoziţia Judeţeană de Icoane , ediţia a XXI-a
                                Calendarul Expoziţional 2011, a fost discutat şi aprobat în şedinţa Consiliului de conducere a A.A.P. Mureş, din ziua de 9 septembrie 2011.

miercuri, 14 septembrie 2011

O expozitie a peisajului si a vietii animate a campiei!


Asteptata reintalnire cu lucrarile pictorului targumuresean Liviu Ovidiu Stef, expuse intr-o expozitie personala, mi-a fost implinita in a treia zi de sambata a lunii septembrie 2011. Rabdare am avut destula si, iata, am trait bucuria oferita de frumosul artistic pe care il receptam ori de cate ori simezele Galeriei de arta "Unirea” din Targu-Mures, a Asociatiei Artistilor Plastici Mures, sunt "tapate” cu lucrari ce te indeamna la reflectie, la privit in liniste si pace. La sfarsitul saptamanii trecute, prin ferestre larg deschise spre lume, am privit "Campia Transilvana”, genericul personalei lui Liviu Ovidiu Stef, cu bogatia ei de forme si culori, cu imagini reprezentand sate marginase ori indepartate, cu drumuri, targuri, tauri, cu muncile campului, hodai, cu "mandrele” pasunilor si curti fara stapan. Un univers satesc mestesugit redat pe panza, univers (plastic vorbind) deschis de Liviu Ovidiu Stef intr-o curte de tara si incheiat in linistea noptii. Campia ii este familiara lui Liviu Ovidiu Stef, ii este cunoscuta, de aceea o si simte din adanc de suflet, o traieste, cu toate ca citadinul si-a pus amprenta pe viata sa. I-au trebuit zile, poate chiar si nopti de neodihna lui Liviu Ovidiu Stef pana ce si-a vazut munca incununata de succes. El este si creatorul picturilor si al ramelor in care le-a imbracat. A manuit penelul, rindeaua ciocanul. Campia Transilvana cu dealuri ori ses ni se infatiseaza in luminile, umbrele celor 54 de tablouri (cu dimensiuni intre 40x30 si 70x50) evidentiate si intre copertile albumului de arta intitulat "Campia Transilvana”, al patrulea care ii poarta semnatura, album lansat in cadrul expozitiei sale personale. Innobiland frumuseti din zona ruralului, Liviu Ovidiu Stef, in cuvinte pe intelesul tuturor, spune: "Campia Transilvaniei, cu interes geografic si peisagistic, m-a pus sa traiesc continuu intr-un proiect inabusit, dar mereu dospind in sufletul meu, gata oricand sa se transforme intr-un torent de creatie, care sa adune in scurgerea sa nabadioasa peisaje, elemente de flora si fauna, omul cu preocuparile lui zilnice. Ar fi insemnat o pierdere pentru mine sa las prada uitarii aceasta parte pitoreasca a Transilvaniei, ca sa nu fie imortalizata in armonia culorilor si rafinamentul artei picturale”. Si, in final, a adresat celor prezenti multumiri pentru bunavointa de a veni la vernisajul expozitiei sale. O expozitie care marcheaza in mod fericit implinirea a 75 de ani de viata ai lui Liviu Ovidiu Stef, vernisata inaintea amiezii zilei de sambata, 10 septembrie a.c., in asistenta a numerosi iubitori ai artei. Manifestarea expozitionala a fost prefatata prin alocutiunea rostita de Ilarie Gh. Opris, presedintele AAP Mures, care s-a aratat bucuros cu adevaratelea de aceasta noua intalnire cu plasticianul Liviu Ovidiu Stef, a carui viata si activitate a reliefat-o pe scurt. "Tablourile expuse pe simeze sunt rodul muncii sale de doi ani de zile, timp in care sotia sa, Maria, si cei doi fii i-au fost alaturi. Este darnic acest artist care iubeste natura”, a mai spus presedintele Asociatiei. Nicolae Baciut, directorul Directiei pentru Cultura si Patrimoniu National Mures a precizat ca "Expozitia si albumul de arta sunt cultura, pictura, inalt umanism. Cu aceste lucrari, Liviu Ovidiu Stef incheie un ciclu cu locuri, oameni, un ciclu de mare consistenta. Este un lucru rar in istoria artei plastice romanesti, pictorul aducandu-ne un vast teritoriu cu reprezentativul, semnificativul lui - Campia Transilvana. Liviu a ramas credincios tehnicilor abordate in arta plastica. Realismul domina spatiile pe care le evidentiaza in arta sa. Expozitia este o sarbatoare. Il felicit din adancul inimii pentru ceea ce cu indarjire, tenacitate a dus la capat!”. Un adevarat eseu ne-a propus scriitorul Lazar Ladariu, redactor-sef al ziarului "Cuvantul liber”, vizavi de expozitia lui Liviu Ovidiu Stef. Cateva repere edificatoare. "Atunci cand, privind, pe aceste simeze, «Bisericile de lemn din judetul Mures» ale artistului Liviu Ovidiu Stef, scriam ca «parca vezi o lume a frumusetii si a sperantei, ca simti, izvoarele de enegie si avant ale neamului», facand parte din «minunile lui Dumnezeu», situate printre «cele mai simple decat cele mai simple lucruri din lume», ma gandeam la cuvintele lui Mircea Ciobanu. Prefiguram, de fapt, o punte viitoare spre ceea ce vedem aici: «Campia Transilvana», albumul de pictura al lui Liviu Ovidiu Stef. Simti, privindu-i lucrarile, acea vibratie sentimentala interioara, parca inainte de toate, acea sinceritate si emotie cuprinse intr-un deplin sentiment national... Ce vad azi, aici, asez intr-o relatie directa cu stradaniile situate intre talent si armonie, vad acele urme lasate pe imaginea terestra a vesniciei. Vorbim, de fapt, despre libertatea spiritului... Liviu Ovidiu Stef se face vazut prin frumusetea culorii, a imaginii... Liviu Ovidiu Stef ne poarta prin spatiul sau pictural dominat de acea senzatie aparte a obsesiei imaginii... Liviu Ovidiu Stef vine, azi si aici, cu un fel de crini imperiali in mana, sa ne arate fetele lumii Campiei Transilvaniei, intr-o Romanie a valorilor inalienabile, unanime...Tot ce ne prezinta artistul face parte dintr-un patrimoniu fundamental, sentimental, al ardeleanului cu gandul la dainuire si continuitate intr-o istorie a neamului... Este, tot ce am rostit, modesta opinie e unui poet din "raiul cuvintelor”, infratit, solidar, cu cealalta poezie, a culorii lui Liviu Ovidiu Stef. Felicitari!”. Prietenul, colegul, finul lui Liviu Ovidiu Stef, artistul plastic profesionist Vasile Muresan, dupa atatea cuvinte spuse despre frumoasa expozitie, a fost nevoit sa gaseasca o alta abordare a evenimentului expozitional, si... "Profund emotionat in fata Mamei-Natura, lui Liviu nu i-a ramas pe dinafara niciun moment din viata lui, ci l-a cuibarit in trairile lui sufletesti. Om destoinic, fin observator, a avut rabdarea sa nemureasca pe panza momente, peisaje din ruralitatea Campiei Transilvane. Nemurire prin forme si culoare. Peisaje incantatoare, pline de viata, culoare pura, in fiecare tablou. N-a facut zarva in jurul sau. A ramas in atelier si a lucrat; in doamna Maria si feciorii lui a avut stalpi de nadejde. II felicit pe bunul meu prieten si coleg, pe doctorul Liviu Ovidiu Stef!” O expozitie a peisajului si a vietii animate a Campiei, pe care l-au purtat pasii si pe care Liviu Ovidiu Stef o numeste "Mireasa Transilvaniei”. Ne-a coplesit de bucurie si fericire acest plastician atasat de sat, in care de altfel a trait si i-a vazut toate detaliile. Prin cele 54 de lucrari asezate pe simeze ne-a deschis larg fereastra sufletului sau nobil!

DORIN BORDA
Sursa: Cuvantul Liber - Cultural - nr. 866 / 13 Septembrie, 2011

marți, 13 septembrie 2011

Artiştii plastici mureşeni pe simezele Clujului

Zi de zi
La finele lunii august, artiştii plastici mureşeni au făcut o nouă incursiune în spaţiul cultural clujean, doi membrii Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş fiind protagoniştii expoziţiei colective de pictură găzduită de Galeria Nostalgia, situată pe strada Napoca.
Au expus şase pictori din trei judeţe, Braşov, Cluj şi Mureş, judeţul nostru fiind reprezentat de artiştii plastici Marcel Naste şi Dorel Cozma, alături de Manole Ciui, Gavril Nechifor (Cluj-Napoca) şi Georgeta Mijoiu Tatomir, Emma Ersek (Braşov), vernisajul expoziţiei având loc marţi, 30 august. 
În deschiderea expoziţiei, după introducerea făcută de Mariana Enache, directoarea Polului Cultural Clujean,  a urmat prezentarea lucrărilor celor 6 pictori, făcută de criticul de artă Ana Câmpean (Centrul Cultural „Reduta” din Braşov), scriitorul Sabin Mircea Rus din Cluj, respectiv mureşenii Vasile Mureşan şi Mihai Frunză, care au descifrat tainele şi înţelesurile lucrărilor prezentate de cei 6 artişti.  Apoi, fiecare dintre artiştii prezenţi a explicat pe larg publicului prezent motivele care au dus la realizarea tablourilor, precum şi amănunte interesante  din bucătăria plastică personală.
La vernisaj a onorat cu prezenţa şi preşedintele AAP Mureş, Ilarie Opriş, care a prezentat publicului clujean activitatea asociaţiei, taberele organizate în cadrul acesteia, şi a punctat importanţa expoziţiei din centrul Clujului, parte componentă a unei mişcări articulate a mişcării artistice ardelene având în construcţia ei, reprezentanţi din trei judeţe tansilvănene.
Nelipsita lecţie de privit a fost asigurată se pictorul şi sculptorul Vasile Mureşan care a purtat publicul prezent prin universul plastic al fiecărui expozant, de la peisajele semnate Manole Ciui, la portretele şi compoziţiile decorative purtând semnătura lui Emma Ersek, trecând apoi la expresionismul lucrărilor lui Georgeta Mijociu Tatomir şi terminând cu peisajul în maniera graficii  şi a stampelor japoneze adus de Gavril Nechifor.
Am lăsat la urmă artiştii plastici mureşeni, reprezentaţi de Dorel Cozma şi Marcel Naste, lucrările lor ocupând un loc de cinste pe simezele galeriei. Primul, Dorel Cozma a prezentat o serie de portrete din lucrarea sa de diplomă şi din specializarea din Palermo, cu tema Introspecţiiei. Nu s-a lăsat cu nimic mai prejos Marcel Naste, care a expus lucrări din ciclul Nuduri, realizate în Tabăra de pictură de la Ipoteşti. La unison, toţi cei prezenţi, publicul iubitor de frumos s-au declarat mulţumiţi de acest nou popas plastic pe simezele Galeriei Nostalgia adus de artiştii plastici din Cluj, Braşov şi Mureş.

Alin ZAHARIE

luni, 12 septembrie 2011

,,Câmpia Transilvană” pictată de Liviu Ovidiu Ştef


Zi de zi
Sâmbătă, 10 septembrie, în Galeria de artă ,,Unirea”, aflată sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, nu aveai loc să arunci pe jos, nici măcar un ac. Motivul? O mulţime de invitaţi, oameni de cultură, iubitori de artă şi frumos au onorat cu prezenţa lor vernisajul expoziţiei personale de pictură ale doctorului Liviu Ştef, numită sugestiv ,,Câmpia Transilvană”.
Cele 54 de picturi realiste aşezate pe simeze demontrează faptul că artistul plastic Liviu Ştef este un om care iubeşte locurile şi oamenii spaţiului transilvan. Din patrimoniul sentimental şi material al ardeleanului n-ar trebui să lipsească nici noul album lansat de artist cu această ocazie, intitulat ,,Câmpia Transilvană, album de pictură”, lucrare apărută sub egida Editurii ,,Nico”. Nu este primul album personal de pictură. Alte trei apariţii poartă semnătura pictorului: “Biserici de lemn din judeţul Mureş”, “Satul săsesc” şi “Sighişoara medievală în pictura lui Liviu Ovidiu Ştef.” La onorabilă vârstă de 75 de ani, prin munca şi sudoarea sa, Liviu Ştef este un artist care se emoţionează în faţa luminilor, culorilor şi formelor. Pictorul surprinde o părticică din viaţa de pe câmpie, o filtrează iar în final o transpune pe pânză. Temele sunt variate: Două mândre spre păşune, Târg la Râciu, Turmă de oi dusă la adăpat, Bujorul de la Zau, Poveste pescărească, Întoarcerea de la fântână, Cârd de raţe, Deal cu răzoare, Fum de toamnă în grădină, Înserare de iarnă.
Despre această inedită expoziţie au rostit alocuţiuni: Ilarie Gh. Opriş - preşedintele AAP Mureş, Lazăr Lădariu - preşedintele Despărţământului Central Judeţean Mureş al Astrei, Nicolae Băciuţ - directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Mureş şi Vasile Mureşan - pictor şi muzeograf expert. ,,Am ales să pictez Câmpia Transilvană deoarece niciodată nu s-a tratat în pictură această zonă aşa cum s-ar cuveni. Această regiune reprezintă ceva aparte din tot Ardealul. Am încercat să imortalizez pe pânză atât peisaje de pe câmpie cât şi aspecte din viaţa ardelenilor. Nu a fost uşor. Am lucrat la aceste tablouri doi ani, dar sunt bucuros să le văd expuse pe simeze, privitorul fiind purtat în universul magnific al satului românesc. Câmpia Transilvană este o zonă care-mi este aproape de suflet, este mireasa Transilvaniei”, a specificat Liviu Ştef.

Constantin BOGOŞEL

vineri, 9 septembrie 2011

Tabara de icoane la Sighisoara

In perioada 12-18 Septembrie 2011, CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CULTURA

TRADIŢIONALĂ ŞI EDUCAŢIEI ARTISTICĂ MUREŞ, organizeaza tabara de icoane “Icoana tradiţională din Ardeal”, ediția a V-a 2011, cu tema ,,Maica Domnului - Comoară şi rugăciune a spiritualităţi creştine”.

Tabăra va fi desfasurata in localitatea Sighisoara, punctul de lucru al taberei se va desfasura la Motelul Burghostel din Cetatea Medievală Sighişoara, str. Bastionului nr. 4–6.
Artistii participanti, conform unui grafic stabilit pe zile, vor picta icoane sub îndrumarea specialistului Centrului Judetean pentru Cultură Traditională si Educatie Artistică Mures, artistul Călin Bogătean, coordonator proiect.

miercuri, 7 septembrie 2011

La Galeria de arta "Unirea”, SIGHISOARA, in pictura!


Municipiul de pe Tarnava Mare este, din nou, "oaspete” al TarguMuresului, de data aceasta imortalizat fiind, cu Cetatea sa Medievala, in picturi realizate in ulei pe panza. Acolo, la Sighisoara, 16 plasticieni mureseni, baimareni, clujeni s-au reunit intr-o tabara de pictura organizata de familia senatorului Petru Basa, Teleson, Asociatia "Sirius” si Asociatia Artistilor Plastici Mures. In perioada 19-28 august 2011, artistii plastici au lucrat cu spor realizand 86 de lucrari, care redau imagini din Cetate. Dupa sase zile trecute de la inchiderea taberei, o parte dintre acele lucrari au fost aduse la Targu-Mures si asezate pe simezele Galeriei de Arta "Unirea”, a AAP Mures, intr-o expozitie al carei vernisaj a avut loc sambata, 3 septembrie a.c. Este vorba despre tablourile donate de "taberisti” familiei Petru Basa, ele facand acum parte din colectia personala, drept rasplata a conditiilor de lucru, de cazare si mancare asigurate. Vernisajul a fost deschis prin cuvantul presedintelui AAP Mures, publicistul, omul de cultura Ilarie Gh. Opris, care a prezentat activitatea de ansamblu a Taberei de creatie Sighisoara, in pictura, cu exemplificarile necesare si cu amintirile placute, care vor ramane de neuitat, precum o poveste frumosa. Apoi, pictorii Vasile Muresan, Mihai Frunza, Marcel Naste, Kulcsár Marina, Aurica Petre, Cosmin Pol, Kerekes Rares si-au prezentat lucrarile create in tabara sighisoreana, opinand ca a fost unul dintre cele mai reusite ateliere de creatie plastica. Fiind partasa la evenimentul expozitional de sambata trecuta, Mariana Cristescu, sef de sectie cultura-sanatate la ziarul "Cuvantul liber”, a vorbit despre binomul jurnalism - creatie plastica, despre relatiile interumane si personale statornicite in cadrul AAP Mures, felicitandu-i pe membrii acesteia pentru foarte buna lor activitate. Amintirile plasticianului Liviu Stef, despre cea dintai tabara de pictura organizata, in 1991, la Sighisoara, de catre fostul Centru al Creatiei Populare Mures, institutie care, prin directorul ei de atunci, Ioan Florea, a dat curs initiativei, sprijinind-o, despre progresul extraordinar inregistrat in actul creatiei de multi membri ai AAP Mures, din acel an incoace, au completat spatiul ideatic al vernisajului, care a avut loc in prezenta unui select public.


DORIN BORDA

Sursa: Cuvantul Liber nr. 861 / 6 Septembrie, 2011

marți, 6 septembrie 2011

Vernisaj expozitie de pictura si lansare album - dr. Liviu Stef


Unul dintre membrii marcanti ai Asociatiei Artistilor Plastici Mures expune incepand de sambata 10.09.2011 la Galeria "Unirea" tablourile sale reunite sub titlul "Campia Transilvana".

Cu aceasta ocazie dr. Liviu Stef va lansa si un album de pictura cu acelasi titlu.
Vernisajul va incepe la orele 11:00.

luni, 5 septembrie 2011

Vernisaj "Sighisoara medievala"

Inconjurati de minunatele lucrari ale colegilor nostri care au pictat in Tabara de pictura "Sighisoara Medievala" editia I, sambata 3 septembrie a avut loc vernisajul expozitiei de pictura a taberei.

Lucrarile realizate in tabara confirma ascensiunea valorica a multor membri ai asociatiei noastre, fiecare dintre ei reusind sa se acomodeze cu atmosfera de lucru si cu calitatea actului artistic care caracterizeaza din ce in ce mai mult actiunile organizate de Asociatia Artistilor Plastici Mures.
Au luat cuvantul Dl. Ilarie Gh. Opris, presedintele AAP Mures care a subliniat pe langa reusita taberei si relatia foarte buna cu presa locala. Tocmai de aceea in sala au fost prezenti in numar mare si reprezentanti ai cotidianului Cuvantul Liber dl. Lazar Ladariu redactor sef a publicatiei, d-na Mariana Cristescu sef departament cultura, d-na Ioana Florea precum si dl. Ioan Borda cel care este prezenta la multe dintre evenimentele organizate de AAP Mures.
Dl. prof. Vasile Muresan a prezentat asa cum ne-a obisnuit "lectia de privit" creionand ideile si intentiile artistice din spatele fiecarui tablou.
Au mai luat cuvantul si cativa din autorii lucrarilor Kulcsar Parvu Maria, Aurica Petre, Pol Cosmin, Kerekes Rares si Frunza Mihai.

vineri, 2 septembrie 2011

Invitatie la vernisaj: "Sighisoara medievala in pictura"

Sâmbătă 3 septembrie2011 cu incepere la orele 11:00, la galeria UNIREA din Tirgu Mures, va avea loc vernisajul expozitiei de pictura "Sighisoara medievala". Vor fi expuse lucrari ale artistilor participanti la tabara de creatie organizata de Asociatia Artistilor Plastici Mures sub patronajul d-lui Petru Başa.

Expun pe simezele galeriei:Vasile Mureşan, Mihai Frunză, Angel Vultur, Ioan Rusu, Cosmin Pol, Aurica Petre, Maria Kulcsar, Aurica Petre, Rareş Kerekeş, Ioan Nicolae, Marinela Căluşeriu, Lidia Kozma, Maria Boloni, Angela Pop, Voichiţa Cecălăcean şi Georgeta Petrovan.

Tabara de pictura ,,Sighişoara medievală în pictură”

Zi de zi
În perioada 19-28 august 2011 s-a desfăşurat prima ediţie a taberei de pictură de la Sighişoara, în acest an tema fiind ,,Sighişoara medievală în pictură”. Organizatorii acestui inedit eveniment cultural au fost: familia senatorului Petru Başa, SC Teleson SRL, Asociaţia ,,Sirius” Sighişoara şi nu în ultimul rând Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş.
Artiştii care au mânuit cu mare talent pensulele şi vopselele pe aleele din incinta Cetăţii Medievale au fost: mureşenii Vasile Mureşan, Mihai Frunză, Ioan Rusu, Angel Vultur, Cosmin Pol, Kulcsar Marina şi Aurica Petre, sighişorenii Kereches Rareş, Emilia Ardeleanu şi Ioan Nicolae, clujenii Voichiţa Cecălăcean şi Georgeta Petrovan, iar din Baia Mare Lidia Kozma, Marinela Căluşeru, Boloni Maria şi Angela Pop. Coordonatorul taberei de pictură a fost Ilarie Gh. Opriş, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, iar director artistic a fost Vasile Mureşan, artist profesionist şi muzeograf expert.
Vernisajul expoziţiei cu lucrările realizate în tabără s-a desfăşurat în luxosul Hotel ,,Cavaler” din centrul municipiului Sighişoara, vineri, 26 august. Printre cei prezenţi care au admirat cele peste 80 de lucrări despre cetatea medievală a Sighişoarei s-au aflat gazda taberei, senatorul Petru Başa, soţia Georgeta şi fiul Petruţ, primarul municipiului Sighişoara Ioan Dorin Dăneşan, protopopul Bisericii Ortodoxe din Sighişoara, părintele Ovidiu Dan, Balazs Klara din partea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Mureş şi Ilarie Gh. Opriş, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş. ,,Este o mare bucurie pentru noi, sighişorenii, să participăm la acest eveniment de înaltă ţinută. Prin această expoziţie demonstrăm că frumosul nostru oraş Sighişoara nu este doar un oraş istoric, ci şi unul cultural. Lucrările sunt excepţionale şi doresc să-i felicit pe organizatori şi pe artiştii plastici pentru faptul că au contribuit la creşterea prestigiului cultural al municipiului nostru”, a specificat primarul Ioan Dorin Dăneşan.



De: Constantin BOGOŞEL

joi, 1 septembrie 2011

Atleta Doina Melinte – la Galeria de arta ,,Unirea”

Sambata, 27 august 2011, Galeria de arta ,,Unirea” din TarguMures, patronata de Asociatia Artistilor Plastici Mures, a fost vizitata de oaspeti deosebiti. Este vorba despre atleta nationala Doina Melinte presedintele Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret (ANST), aflata in subordinea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Szell Lörincz – vicepre sedinte ANST, si Horatiu Daniel Cioloboc – directorul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Mures. Dupa ce au vizitat Complexul de Agrement si Sport ,,Muresul” (Weekend), delegatia a optat si pentru o delectare culturala. Au admirat lucrarile expuse pe simeze, apartinand artistului plastic Dorel Cozma, au rasfoit pliantele, cataloagele, anuarele si cartile care sunt mereu expuse, ele reprezentand o adevarata ,,carte de vizita” a Asociatiei. Dupa cateva discutii, delegatia, insotita de publicistul Ilarie Gh. Opris, presedintele AAP Mures, s-a indreptat spre Sangeorgiu de Mures, unde a vizitat Complexul Balnear de 4 stele Apollo Welness Club. Atleta Doina Melinte, impreuna cu celelalte doua persoane au admirat si colectia personala de picturi a domnului Ilarie Gh. Opris. Din aceasta colectie, sportiva a primit doua tablouri semnate de artistii plastici Vasile Muresan si Calin Bogatean. ,,Anul acesta am venit la Targu-Mures pentru Festivalul Peninsula, dar si pentru cluburile sportive din acest teritoriu care apartin Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Muresul. Avem proiecte mari aici, in TarguMures, cum este cazul patinoarului sau Festivalului Peninsula, unde suntem parteneri. Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret are o buna colaborare cu Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Mures. Targu-Mures este un oras deosebit de frumos, care mi-a intrat in suflet, este un loc unde sportul, dar si cultura, sunt la ele acasa”, a spus, printre altele, atleta Doina Melinte.

CONSTANTIN BOGOSEL
 
Cuvantul Liber nr. 857 / 31 August, 2011

marți, 16 august 2011

Expozitia colectiva de pictura a Asociatiei "Casa Creatiei" din Satu Mare

In spiritul bunei colaborari intre AAP Mures si colegii din alte asociatii din zona Ardealului in data de 28 August 2011 la ora 11:00 la Galeria Unirea va avea loc vernissajul expozitiei colectiva de pictura a colegilor din Satu Mare, membrii ai Asociatiei "Casa Creatiei".
Vor fi prezenti la vernisaj dl. Gergely Csaba, presedintele asociatiei, dl. Tilinger Istvan, vicepresedinte si dl. Kovacs Emil.
Va asteptam cu drag.

luni, 15 august 2011

Vernisaj Expozitie personala de pictura Cozma Dorel

Vineri seara, la Galeria Unirea a avut loc vernisajul expozitiei personale a colegului nostru Dorel Cozma.
Urmare a experientei italiene , expozitia exprima in culoare si forma chemarea spre introspectie pe care a simtit-o artistul in urma lunilor petrecute la Palermo in cadrul bursei de studii. Portretul si autoportretul sunt in centrul atentiei de multe ori chiar suprapuse ca exprimare a ideii de comunicare.
Iata si cateva fotografii:





marți, 9 august 2011

Invitatie la vernisaj - Introspectie: Expozitie personala Dorel Cozma

"Introspectie" este titlul expozitiei personale a colegului nostru Dorel Cozma.
 Vernisajul va avea loc la Galeria "Unirea" din Tirgu Mures, in data de 12 august 2011 orele 19:00


Va invitam cu drag la vernisaj!

Armonie din pânză, lemn şi piatră la „Unirea”

De: Constantin BOGOŞEL
Zi de ziSâmbătă, 30 iulie 2011, la Galeria de artă „Unirea”, de pe strada Republicii numărul 10 din Târgu-Mureş, Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş a organizat vernisajul taberei de artă modernă de la Nadeş. Expoziţia a fost una cu totul specială. Iubitorii de artă care calcă mereu pragul galeriei, au putut admira picturile moderne expuse pe simeze, precum şi sculpturi din piatră şi din lemn. Cei care au mânuit cu talent şi pasiune pensulele au fost: prof. dr. Dalila Osbay (Turcia), Boloni Maria (Baia Mare), Marcel Naste (Reghin), şi Vasile Mureşan, Mihai Frunză, dr. Călin Pop, Dorel Cosma şi Radu Florea din Târgu-Mureş.
Sculpturile din piatră au fost realizate de artistul bucureştean Florian Florea şi reprezintă prima expoziţie personală în Târgu-Mureş.
Lucrările cioplite simbolizează înălţarea şi prăbuşirea, momente importante în viaţa omului. De mic copil, sculptorul a început să cioplească piatra, fiind împreună cu tatăl său care lucra la o carieră. Sculpturile din lemn realizate de artistul Vasile Crişan arată ca adevărate monumente, având înălţimi de circa doi metri şi reprezintă îmbinări mlădioase, senzuale dar enigmatice, între trupuri feminine şi instrumente muzicale. Acest stil de lucru reprezintă o veche preocupare a lui Vasile Crişan, domnia sa fiind şi creator de instrumente muzicale propriu-zise. Alături de artiştii care şi-au prezentat lucrările în faţa publicului, au susţinut alocuţiuni şi poetul Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Mureş, precum şi publicistul Ilarie Gh. Opriş, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş. Nu ezitaţi să vizitaţi această spectaculoasă expoziţie care este deschisă publicului până la data de 12 august, unde pânza, lemnul şi piatra au conlucrat împreună pentru a da naştere unei arte armonioase, plăcute ochiului, minţii şi sufletului.

duminică, 7 august 2011

Tabara Lacului (Istantau) la final

Un loc uitat de lume in inima Transilvaniei...
Feeric peisaj in care se impleteste colbul ridicat de pe drumuri pe care te astepti sa vezi doar care cu boi, cu gospodarii risipite printre coline si dealuri pe care zburda in voie cirezi de vite.
Un ochi de apa, asezat parca de mana lui Dumnezeu, ca o lacrima varsata pentru noi cei pacatosi.
O mana de oameni tulbura linstea acestor meleaguri, precum un comando luat din fictiuni. Inarmati cu drujbe, polizoare, macete si fel si fel de scule si utilaje printre care, timide doar cateva dalti ne dau un indiciu si mai aduc aminte de menirea acestora: aici se sculpteaza!
De departe se zaresc cateva siluete pe colina: stejarii seculari isi incep o a doua viata sub loviturile mestesugite ale artistilor. Ne apropiem si zarim prin norii de praf si rumegus siluetele lor si abia acum ne dam seama cu adevarat de masura lucrurilor.
Le-am admirat lucrarile, fiecare dintre ele o marturie a talentului si muncii asidue depuse ce cei care participa: Radu Ştefan Creţu, Dumitraş Emil, Burtea Cătălin, Mihnea Grigore, Vali Soare şi Enis Malik Duran, din Turcia. Si bineinteles maestrul Ioan Astalus, sufletul taberei.
Au venit sa le admire lucrarile cativa oameni de arta si iubitori de frumos: Dl. Husar Constantin, sub patronajul caruia se desfasoara tabara, d-na Doina Husar directoarea taberei, dl. Nicolae Baciut, director al DJCNP Mureş si altii. Din cadrul AAP Mures au fost prezenti pe langa Ioan Astalus si Frunza Mihai, Constantin Bogosel, Cristina Muresan si Iancu Muresan.
 Se poate spune ca tabara a fost un succes lucrarile realizate fiind de un nivel inalt.

miercuri, 3 august 2011

Tabara Lacului.

"Tabăra Lacului la a doua ediţie


De: Sanda VIŢELAR
Cea de-a doua ediţie a taberei de sculptură, denumită generic Tabăra Lacului, şi intrată în circuitul cultural naţional, se va desfăşura în perioada l-7 august 2011, la Fânaţele Bandului, pe malul lacului Istanţău, la 5km de centru comunei Pogăceaua, judeţul Mureş, cu participarea a opt sculptori profesionişti din România şi din străinătate. Prezenta ediţie este dedicată în exclusivitate sculptorului Eduard Costin, fostul decan de vârstă al sculptorilor europeni, plecat la stele mai înainte de a-şi împlini visul de a face din această tabără un spaţiu cultural de excepţie. Artiştii care şi-au anunţat participarea sunt: Ioan Astăluş, Radu Ştefan Creţu, Dumitraş Emil, Burtea Cătălin, Mihnea Grigore, Vali Duicu, Vali Soare şi Enis Malik Duran din Turcia. Lucrările vor fi executate din lemn de stejar, fiecare exemplar având diametrul de peste 1,5m iar înălţimea depăşeşte 2,5m. Sunt trunchiuri de stejar puşi la dispoziţia artiştilor de către SC Antrepriza montaj SRL, condusa de ing. Constantin Husar, amfitrionul Taberei. Tehnica folosită de artişti este „liberă”. Atribuirea buştenilor se va face prin tragere la sorţi. Deschiderea oficială va avea loc în data de l august 2011, orele 16,44."
Tabăra se va încheia cu vernisajul creatiilor.
Sursa: http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/back_to/lista-prima-pagina/article/tabara-lacului-la-a-doua-editie.html

duminică, 31 iulie 2011

Sighisoara medievala.

  La festivalul de la Sighisoara, Asociatia Artistilor Plastici Mures s-a facut remarcata prin lucrarile expuse in cele doua expozitii de pictura, dar si prin creatiile membrilor prezenti cu standuri. Este imbucurator faptul ca la astfel de evenimente arta este pusa in drepturi si de colegii nostri.



marți, 26 iulie 2011

Tabara de pictura Moderna de la Nades 2011

Organizata de catre Asociatia Artistilor Plastici Mures in colaborare cu dl. Marian Mihaescu, tabara de pictura de la Nades, jud. Mures are in acest an o tema deosebita: pictura moderna.
Participantii,printre care se numara prof. Vasile Muresan, Radu Florea, Mihai Frunza, Dorel Cozma, Bölöni Maria (Baia Mare),  Adi Pricop (Ucraina) şi Dalila Özbay (Istambul, Turcia) si-au dat frau liber talentului in prima tabara cu acest caracter organizata de AAP Mures. Rodul muncii lor va putea fi admirat atat in vernisajul expozitiei locale, eveniment ce va avea loc chiar in tabara de creatie din Nades in ziua de joi, 28 iulie 2011 cu incepere la ora orele 12:00 cat si in cadrul Expozitiei de pictura moderna de la Galeria Unirea cand vor expune si alti membri ai AAP ale caror limbaj plastic se incadreaza in pictura moderna.

vineri, 15 iulie 2011

Expozitia de pictura a pictorilor brasoveni

Sambata, 16 iulie 2011, incepand cu orele 11:00 va avea loc la Sala de Expozitii Unirea vernisajul expozitiei de pictura a colegilor nostri de la AAP Brasov.
Evenimentul este parte a colaborarilor Asociatie Artistilor Plastici Mures cu organizatiile similare din zona Ardealului, venind in completarea fructuoaselor relatii cu artistii din Cluj si Baia Mare, care au devenit deja traditionale.
Vor modera evenimentul dl. Ilarie Gh. Opris, presedintele AAP Mures si dl. prof Vasile Muresan.
Asteptam asadar cu drag  pe toti tirgumuresenii iubitori de frumos in numar cat mai mare la aceasta manifestare.
Expozitia va fi deschisa pana pe data de 27.07.2011

duminică, 10 iulie 2011

Timpul aniversarilor

Toropiti de arsita lunii lui cuptor ne amintim ca in aceste zile, mai exact pe 10 iulie doi dintre membrii de seama ai asociatiei noastre isi serbeaza zilele de nastere: Ilarie Gh.Opris si Vasile Muresan.
Dincolo de varstele pe care ei le implinesc cred ca se cuvine sa le multumim pentru tot ceea ce ei realizeaza pentru AAP Mures, pentru ca nimeni nu poate spune altfel decat ca ei sunt creierul si sufletul gruparii artistice muresene. Le uram si pe aceasta cale un calduros LA MULTI ANI si cat mai multe realizari!

vineri, 8 iulie 2011

Interferente Transilvane - Expozitie de grup la Cluj

In primitoarea locatie din Cluj-Napoca, galeria Nostalgia ieri 07.07.2011 a avut loc vernisajul expozitiei de grup a unor artisti membrii ai AAP Mures, AAP Cluj si AAP Baia Mare reuniti sub titlul "Interferente Transilvane".
Evenimentul s-a dorit a fi un manifest al celor trei grupari artistice in demersul de acum declarat de a crea o Federatie a Asociatiilor Artistilor Plastici din Ardeal, asa cum a declarat in alocutiunea sa domnul Ilarie Gh. Opris, predesintele AAP Mures. Colaborarea cu colegii din Cluj si Baia Mare este din ce in ce mai stransa, asa cum o demonstreza si aceasta expozitie care grupeaza pe simezele galeriei clujene un numar de 6 artisti plastici: Cristina Petria si Aurica Petre  de la AAP Mures, Maya Rotar si Eva Gaja de la AAP Cluj respectiv Lidia Kozma si Adrian Prycop de la AAP Baia Mare.
Diversitatea abordarilor a fost subliniata si in cuvantul domnului prof. Vasile Muresan, care a incantat din nou cu "lectia de privit" oferita celor prezenti, de la explozii de culoare pana la calmul clar-obscurului lucrarile ne duc intr-o lume a frumosului, o lume care este din ce in ce mai densa in peisajul societatii noastre, lucru care nu poate decat sa bucure pe toti iubitorii de arta.

I.M.

vineri, 1 iulie 2011

Articole din presa - "Pictorul Vasile Muresan, la Baia Mare"

Sursa: Cuvantul Liber - Cultural - nr. 812 / 29 Iunie, 2011

Luni, 20 iunie a.c., in sala "Milenium” din Baia Mare, a avut loc vernisajul expozitiei, "Anotinpurile sufletului”, a artistului plastic Vasile Muresan din Targu-Mures. Prezinta publicului 53 de picturi in ulei intr-un spatiu expozitional exceptional, incantand prin bogatia si diversitatea cromatica, atat ochii, cat si sufletul vizitatorilor. La vernisaj a luat parte domnul Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, care a vorbit despre traditie si contemporaneitate, dar si despre necesitatea actului creator in societatea de consum. S-a referit, in cuvantul sau, si la Scoala de Ia Baia Mare, din trecut si din prezent, la necesitatea in acest domeniu a unui manageriat eficace si competent. Directorul Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniul National Maramures, pictorul si sculptorul Ioan Marchis, a tinut o exceptionala lectie de privit. In discursul sau a marcat pe scurt cateva etape din parcursul artistic al sculptorului si pictorului Vasile Muresan. Cu mare acuratete, domnia sa a prezentat publicului problemele de semnificatie a acestei expozitii, vazand in ea "O gradina a sufletului”, bogata cromatic si totodata retinuta, observand ca artistul a utilizat armonii consonante, adica in doua culori vecine pe cercul cromatic si doua nonculori, alb si negru. A reliefat cu aceasta ocazie bogatia cromatica de nuante si tonuri, precum si micile concerte simfonice armonioase ale fiecarui tablou in parte. Apoi, directorul Centrului Judetean al Creatiei si Conservarii Traditiilor Populare Maramures, Stefan Maris, a vorbit despre importanta si necesitatea legaturilor intre asociatiile de creatori, despre modul cum pot fi sprijiniti plasticienii in demersul lor artistic, manifestandu-si satisfactia pentru buna colaborare intre artistii plastici mureseni si maramureseni. In cuvantul sau, presedintele A.A.P. Mures, domnul Ilarie Gh. Opris, a evocat pe scurt cateva dintre activitatile si realizarile artistilor plastici mureseni in judet, tara si peste hotare, s-a referit la implicarea artistului plastic Vasile Muresan in viata artistica a Asociatiei, care-si are sediul in municipiul Targu-Mures. Curatorul acestei expozitii, artista plastica Marinela Caluseru din Baia Mare, a vorbit despre artistul Vasile Muresan ca si coleg de tabere, despre experienta domniei sale acumulata si cu ocazia participarii la taberele de pictura organizate de Asociatie in municipiul resedinta de judet Mures, la Sovata, Targu-Mures si de doua ori in Grecia, la Leptokaria, totodata, si-a exprimat satisfactia ca aceasta colaborare s-a finalizat cu expozitia domnului Vasile Muresan in sala "Milenium” din Baia Mare, dar si prin participarea artistilor maramureseni la expozitiile de la Complexul de Agrement si Sport "Muresul” Targu-Mures, in Cetatea Medievala, la Prefectura si la Studioul de Radio. In final, pictorul Vasile Muresan a multumit oficialitatilor si participantilor la vernisaj pentru prezenta si cuvintele frumoase, competente care s-au spus. Artistul a marturisit ca a avut mari emotii expunand la Baia Mare, avand in vedere atat traditia in pictura a Scolii de aici, dar si prezenta unor valorosi artisti plastici contemporani bine cunoscuti in tara si peste hotare. Dar emotiile s-au risipit cand sala s-a umplut cu vizitatori avizati si iubitori de arta. Remarcam prezenta televiziunilor, a studiourilor de radio si a presei locale, deosebit de interesate de acest eveniment cultural in premiera. Cu speranta ca acest eveniment cultural va continua cu alte manifestari artistice: expozitii, tabere, simpozioane, prezentari de carti si albume de arta, muresenii si baimarenii au inchinat un pahar cu vin in sanatatea artistului plastic profesionist Vasile Muresan si au continuat discutiile inca mult timp dupa vernisaj. DORIN BORDA

ILARIE GH. OPRIS

joi, 30 iunie 2011

Tabara de icoane de la Cotus

La Cotrus din… Cotus, tabara de icoane!


In perioada 20-26 iunie 2011, Asociatia Artistilor Plastici Mures a organizat prima editie a taberei de icoane de la Cotus, sat apartinator comunei Sangeorgiu de Mures. Gazda taberei de icoane, intitulata "Arta icoanei pe sticla”, a fost familia Cotrus - Ioan si Lucretia - membrii ai Asociatiei, care au oferit excelente conditii de lucru artistilor iconari. Printre acestia s-au aflat: Balázs Klára, Raluca Bogatean, Calin Bogatean, Emilia Manole, Kulcsár Maria, Veta Pascu si Marcel Naste. Marti, 22 iunie, a avut loc si sesiunea de comunicari cu urmatoarele teme: "Raiul si ingerii” , "Cerul si viata vesnica”. Au rostit alocutiuni: Calin Bogatean – referent la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Mures, Nicolae Baciut – directorul Directiei pentru Cultura si Patrimoniu National Mures, Ilarie Gh. Opris – presedintele Asociatiei Artistilor Plastici Mures, Naste Marcel si preotul paroh din Sangeorgiu de Mures, Eugen Baraian. Artistii iconari s-au bucurat de prezenta muzeografului si artistului Vasile Muresan, a domnului Mircea Moldovan, secretarul Primariei comunei Sangeorgiu de Mures. Sambata, 25 iunie, a avut loc inchiderea taberei si vernisarea expozitiei de icoane. Dupa schimbul de impresii privind tabara de pictura si icoanele pictate, familia Cotrus a primit din partea artistilor icoane, iar publicistul Ilarie Gh. Opris le-a oferit carti privind istoria localitatii Sangeorgiu de Mures, iar Raluca Bogatean, un compact disc cu pricesne. Intrebat fiind cum i-a venit ideea gazduirii unei tabere de pictura, domnul Ioan Cotrus ne-a relatat: "Dupa o discutie cu domnul Opris, care mi-a povestit despre taberele de creatie organizate in mediul rural, mi-a venit pur si simplu ideea, ca eu si sotia mea Lucretia sa gazduim o tabara de creatie. Astfel s-a nascut aceasta prima editie a taberei de icoane, care s-a desfasurat in gospodaria mea. Eu si sotia suntem bucurosi pentru ca am putut aduce bucuria si pacea sufleteasca in inimile artistilor iconari, care au lucrat zilnic cu o harnicie deosebita, ore intregi, asemenea albinelor pe car eu le ingrijesc. Multumim artistilor pentru tot ceea ce au facut, iar poarta noastra este mereu deschisa pentru dansii.” Nu au lipsit aprecierile nici din partea muzeografului Vasile Muresan: "A fost o tabara frumoasa si necesara pentru continuitatea spiritului taberelor pentru icoane pe sticla. Artistii nostri au intrat intr-o traire speciala care le-a indus o stare propice pentru creatie. Acum, de Sanziene, prin icoana care este o fereastra intre Dumnezeu si oameni, s-a revarsat harul Duhului Sfant asupra artistilor iconari.” Artista si interpreta de muzica populara Raluca Bogatean, ne-a declarat: "Am simtit in casa si in curtea familiei Cotrus o deosebita incarcatura energetica care m-a inspirat sa pictez mai multe icoane intr-un timp scurt. Aceasta gospodarie este ca o mica gradina a Domnului, unde icoanele se afla la loc de cinste”. Multumiri familiei Cotrus a adus si artista Padureanu-Balázs Klára, care a precizat: "Am intalnit aici o atmosfera placuta, calda. Nu m-am simtit deloc straina, chiar daca i-am cunoscut doar acum pe cei doi din familia Cotrus. Atmosfera familiala a reprezentat o corelatie perfecta cu linistea si frumusetea peisajului, parca rupt din rai”.

CONSTANTIN BOGOSEL

Sursa: Cuvantul Liber  nr. 811 / 28 Iunie, 2011

marți, 28 iunie 2011

Expozitie in Germania

In perioasa 30 aprilie - 17 iulie 2011, la Kulturelles Forum din localitatea Germana Langenfeld, artistii Ana Salagean si Cosmin Pol, membrii ai Asociatiei Artistilor Plastici Mures participa la expozitia “Fenster Zum Himmel : Rumanisch-Orthodoxe Ikonenmalerei”,” Ferestre catre Cer- Pictura de icoane in traditie ortodoxa romaneasca”.



Expozitia este organizata in cooperare cu Manastirea Brancoveanu din Sambata de Sus si consulatul General al Romanie din Bonn.

vineri, 24 iunie 2011

Kulcsar Maria şi Ramona Lazăr, duet artistic la Galeria „Unirea”

De: Constantin BOGOŞEL
Zi de zi
Galeria de artă „Unirea” patronată de Asociaţia Artiştilor Plastici (AAP) Mureş a fost gazda unei duble expoziţii de picturi sâmbătă, 18 iunie, lucrările aparţinând artistelor Kulcsar Maria şi Ramona Lazăr. Creaţiile reprezentând flori, natură statică şi peisaje, au încântat privirile celor care au călcat pragul galeriei. Moderatorul evenimentului cultural a fost publicistul Ilarie Gh. Opriş, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, care a prezentat pe scurt biografiile celor două pictoriţe, iar apoi Hadnagy Gabriella a exprimat aceleaşi idei şi în limba maghiară.
Apoi a urmat lecţia de privit, profesor fiind muzeograful Vasile Mureşan, consilier artistic în cadrul AAP Mureş. „Ne aflăm în prezenţa unor începuturi de drum, în ceea ce priveşte cariera artistică a celor două colege. Doamna Kulcsar Maria a început să picteze icoane acum cinci ani, iar în prezent sufletul profesoarei Kulcsar a devenit sufletul pictoriţei Kulcsar. Colega noastră a înţeles limbajul unei singure culori, şi la fel ca şi Paganini, „cântă” pe o singură strună. Picturile colegei noastre Ramona Lazăr ne uimesc prin fineţea compoziţiei, ritm, culoare şi rafinament. Toate acestea reprezintă de fapt, trăirile interioare ale artistei expuse pe pânză”, a specificat, printre altele, profesorul Vasile Mureşan.
În final, au luat cuvântul artistele, care au mulţumit familiilor şi prietenilor pentru sprijinul acordat, pentru faptul că au onorat cu prezenţa la acest important eveniment din viaţa lor. La vernisaj a participat şi Szabo Levente, care de 21 de ani lucrează în compartimentul administrativ din Budapesta. Acesta a venit cu propunerea ca, artiştii plastici mureşeni să realizeze o expoziţie de picturi şi în centrul Budapestei, într-o sală de expoziţii de 500 metri pătraţi, unde uşor pot fi prezentate aproximativ 200 de tablouri.

miercuri, 22 iunie 2011

Vasile Muresan si-a pus sufletul... pe sevalet






Foto: Vasile Muresan - artist plastic, Baia Mare (c) eMaramures.roArtistul Vasile Muresan si-a expus azi, 20 iunie, la galeria Millennium 2 din Baia Mare, mai multe picturi reunite in expozitia “Anotimpurile sufletului”, care surprind peisaje inspirate indeosebi de culorile toamnei si iernii, in care autorul spune ca se regaseste.

“Eu ma simt in toamna, o toamna bogata in culoare, poate pentru ca nu sunt sarac sufleteste. E o toamna in care simt ca frunza mea incepe sa cada si care mai apoi va face loc iernii sufletului meu”, a spus Vasile Muresan.



 
Foto: Vasile Muresan - picturi (c) eMaramures.ro
Artistul sustine ca se contopeste cu culorile, iar ceea ce picteaza sunt „trairile” sufletului sau. “E ca si cum mi-as stoarce sufletul pe paleta si in loc de sange ar iesi culori. Ceea ce am pictat eu sunt trairile mele. Eu pictez cu mine insumi, pensula e doar un instrument. Anotimpurile acestea nu sunt doar niste anotimpuri vazute de mine ci anotimpurile traite de mine, anotimpurile sufletului”, le-a explicat Vasile Muresan celor prezenti la vernisaj.

Expozitia de la Galeria Millenium II din Baia Mare ramane deschisa publicului pana in 30 iunie. 


Sursa: http://www.emaramures.ro/

vineri, 17 iunie 2011

Expozitie de pictura Maria Kulcsar Parvu si Ramona Lazar

Maine, 18.06.2011 incepand cu orele 11:00 va avea loc la Sala de expozitii "Unirea" din Tirgu Mures vernisajul expozitiei colegelor noastre Maria Kulcsar Parvu si Ramona Lazar.
Expozitia va fi deschisa pana la data de01.07.2011
Va asteptam cu drag!

Prof. Vasile Muresan expune la Baia Mare

Colegul nostru prof. Vasile Muresan expune incepand din 20 iunie la sala de expoziţii „Millennium“ din Baia Mare, in organizarea Primăriei Baia Mare împreună cu Asociaţia Artiştilor Plastici Baia Mare şi Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş  
Expoziţia, intitulată  „Anotimpurile Sufletului“ va avea vernisajul uni, 20 iunie, începând cu orele 13.00 iar expoziţia va fi deschisă pana la data de 30 iunie 2011.

marți, 14 iunie 2011

Tabara din Leptokaria - jurnal in presa

Maria Tsimitri, Noula Sofia, viceprimarii din Leptokaria, si dr. Giorgos Papastergiou _ fostul prefect al judetului Pieria (randul din fata), in mijlocul muresenilor

3 _ 12 iunie 2011. Chiar daca aceasta perioada pentru unii nu a avut o insemnatate deosebita, pentru Asociatia Artistilor Plastici Mures a insemnat a saptea editie a taberei de pictura organizata in statiunea greceasca Leptokaria, rod al colaborarii dintre publicistul Ilarie Gh. Opris, presedintele AAP Mures, si Thanos Dimitriou, patronul firmei grecesti de turism "Tramp Travel Holidays International", vorbitor de limba romana si bun prieten al artistilor plastici mureseni. Stimati cititori, am avut bucuria de a participa la aceasta reusita tabara de pictura, si doresc sa va impartasesc cateva dintre experientele traite. Vineri, 3 iunie 2011, m-am indreptat cu nerabdare spre Galeria de arta "Unirea", locul unde urma sa ne intalnim cu totii pentru a pleca in Grecia. Cele aproximativ 90 de persoane, cu geamantanele burdusite, au atras imediat atentia targumuresenilor. Pana la sosirea celor doua autocare apartinand firmei "Tramp Travel", am avut ocazia sa cunoastem persoane noi, sa legam prietenii si sa infiripam interesante discutii. Intr-un final, spre bucuria noastra, au sosit si cele doua autocare care urmau sa ne transporte spre tinuturile Eladei. Unul dintre autocare avea persoane imbarcate din Baia Mare si Cluj-Napoca, artisti plastici si familiile lor, multi dintre ei deplasandu-se pentru prima data in Grecia. Celalalt autocar etajat, dotat cu 82 de locuri, era destinat pentru calatorii din Targu-Mures si Sighisoara. Un total de 135 de persoane iubitoare de drumetii. Dupa ce am traversat Romania prin Bucuresti, am ajuns la vama Giurgiu-Ruse. Dupa o scurta verificare a actelor de identitate, am traversat Bulgaria in noaptea de 3-4 iunie. Dimineata zilei urmatoare am intrat pe teritoriul Greciei, urmand ca in jurul orei 14 sa sosim in Leptokaria, locul nostru de destinatie.

joi, 9 iunie 2011

Ecouri in mass media locala

Cotidianul Zi de Zi

 “Târgu Mureşul în pictură” la Palatul Administrativ

De: Alin ZAHARIE
Zi de zi
Holul Palatului Administrativ din Târgu Mureş a fost miercuri, 8 iunie, gazda vernisajului expoziţiei colective de pictură intitulată „Târgu Mureşul în pictură” . Expoziţia a reunit lucrări realizate în Taberele de pictură de la Sovata şi din complexul Weekend organizate de Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş.
51 de artişti plastici, din judeţul Mureş dar şi colegi în arta picturii din Baia Mare, Vatra Dornei, Cluj, Timişoara, Bucureşti, chiar şi din Ucraina, au avut ca temă imaginea Târgu Mureşului, pe care au transpus-o plastic în cele aproximativ 48 de lucrări, expuse în una din cele mai reprezentative clădiri ale Târgu Mureşului, Palatul Administrativ. La deschiderea expoziţiei au onorat cu prezenţa prefectul judeţului Marius Paşcan, viceprimarul Târgu Mureşului, Claudiu Maior, scriitorul Valentin Marica şi Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Locale Târgu Mureş, conducătorul taberelor de pictură de la Sovata şi Târgu Mureş, alături de artizanii lucrărilor expuse în holul Palatului Administrativ. O invitaţie la culoare, la frumos, făcută  cu generozitate de artiştii plastici care, cu ajutorul peneluluii au transpus pe pânză frumuseţea arhitecturală a Târgu Mureşului. La final, prefectul Marius Paşcan a propus ca această expoziţie să devină una permanentă în spaţiul Palatului Administrativ, propunere primită cu un răspuns favorabil din partea artiştilor plastici prezenţi la vernisaj.


Televiziunea  Tirgu Mures

miercuri, 8 iunie 2011

Ochii orasului - expozitia de pictura din Palatul Prefecturii

"Tablourile expuse sunt ochii prin care ne priveste orasul nostru" a sintetizat atmosfera generata in holul Palatului Prefecturii poetul si realizatorul Valentin Marica de la Radio Tirgu Mures in alocutiunea de deschidere a Expozitiei "Tirgu Mures in pictura"

In prezenta d-lui Marius Pascan, Prefectul Judetului Mures, a d-lui Claudiu Maior, viceprimar al Municipiului Tirgu Mures, a d-lui Valentin Bretfelean, seful Politiei Locale Tirgu Mures, a d-lui  prof. Vasile Muresan precum si a artistilor si a altor oameni de cultura din oras, vernisajul expozitiei a reunit lucrarile realizate in taberele de creatie de la Sovata si Tirgu Mures.
"Artistii au ramas singurii ambasadori adevarati ai culturii si civilizatiei locale, in contextul in care globalizarea economiei asimileaza culturile slabe. Nu putem concura la nivel economic sau alte domenii insa la nivel artistic ne putem mandri cu realizarile artistilor membrii ai Asociatiei Artistilor Plastici" a apreciat in cuvantul sau domnul Marius Pascan, care a mai adaugat ca atat Institutia pe care o conduce cat si domnia sa personal vor sprijini si alte actiuni viitoare, menite sa ridice prestigiul cultural al orasului.

Domnul profesor Vasile Muresan, a mentionat faptul ca ideea acestei actiuni a avut-o impreuna cu dl Ilarie Gh. Opris, presedintele AAP Mures, impreuna cu care au reusti sa duca la bun sfarsit acest proiect, care insa se doreste a fi un inceput.

"In luna septembrie cand se vor finaliza lucrarile de reamenajare a Pietei Teatrului, sunteti invitati sa expuneti lucrarile dumneavoastra" a lansat invitatie artistilor plastici mureseni dl. viceprimar Claudiu Maior.

Ne bucuram ca rezultatul muncii artistilor membrii AAP Mures a sensibilizat autoritatile muresene, sperand sa gasim sprijinul lor si in viitoare actiuni ale asociatiei.





In emisiunea sa de maine 9 iunie, dl. Valentin Marica va vorbi despre acest eveniment ascultatorilor  postului Radio Tirgu Mures.

Iancu Muresan

luni, 6 iunie 2011

Vernisajul expozitiei "Tirgu Mures in pictura" - in Palatul Consiliului Judetean

Tabara de creatie din Leptokaria

Vineri, 3 iunie 2011 a avut loc plecarea in tabara de creatie din Leptokaria (Grecia), editia a VII-a.
La aceasta activitate iau parte atat membrii ai AAP Mures, colegi din Cluj si Baia Mare cu care legaturile de colaborare sunt din ce in ce mai stranse, dar si alti oameni de cultura si cult din Tirgu Mures.
Revenirea in tara va avea loc la data de 12 iunie. Ii asteptam pe colegii nostri cu impresii si imagini din tabara de creatie Leptokaria 2011

joi, 2 iunie 2011

Tirgu Muresul in pictura - Noi aparitii in presa

La 50 de ani de postumitate, Lucian Blaga (1895-1961) le-ar sopti expozantilor din cladirea MANUTANTEI: "Imparatii s-au prabusit./ Razboaie mari ne-au pustiit./ Numai in (suflet) Lancram sub razor/ Ramas-a firav un izvor”. Izvor din suflet: deal-valedealvale, spatiul mioritic. In jocul nostru stramosesc canta si horesc culori armonizante. Lirismul cromatizat in ocru-galben-maroniu-verde se scurge-n complementaritati etern incantatoare. Muzica, filosofie, poezie si pictura se impletesc in abilitati dorind sa vorbeasca despre: Lupa Capitolina, Iancu in gand cu noi, urcusuri, catedrale cu stindard national, Cetatea cu iz de Mihai Viteazul, Papiul, biserici, Palatul Culturii, vitralii, bolti, rugaciune, coloane, turnuri, balcoane, poduri, ferestre. Lumini si umbre, cei doi Bolyai, zbor de porumbei albi... chilii, cartierul Tudor, manastiri, vise, strazi, trepte spre minti si inimi, tineri stand de vorba, Poklosul, copaci, flori, case, iarba, parcuri... oameni intrand sau iesind din biserica, cerul si icoana ca prezente, magnolii, Teatrul National, cladiri, Muresul, ziduri si creneluri, zile si
nopti, credinta, splendori; ceasul eternitatii, porti ale trecutului si viitorului, colegii nationale. Prefectura, Primaria, E. Dandea si inca o data Avram Iancu, eternitatea sacrificiului pentru libertate se inalta strajuind viitorul... forta debordanta, freamatilustreaza pictural Targu-Muresul. Un manunchi de idei, incredere, sentimente, culori, inaltare. Viata din viata pictorilor targumureseni. Sunt artistii plastici din A.A.P. Mures si invitatii lor din Ucraina, Baia Mare, Cluj-Napoca, Timisoara, intruniti in Tabara de pictura din Complexul de Agrement si Sport "Muresul”. Vizitatorii expozitiei au venit din Blaj, Cluj-Napoca si Mures. Inmarmuriti, ne-au spus, printre altele: "Superb”, "Ne-a placut expozitia”. Uitandu-ma la aceste picturi m-am minunat de orasul meu TarguMures; l-am vazut si mai frumos. Felicitari artistilor care ne atrag atentia asupra unicitatii acestui oras si ne opresc din fuga noastra contemporana. Mult succes in continuare. "Targu-Muresul, in pictura” o memorabila si placuta experienta spirituala.

Prof. MELANIA STEJEREAN